Glorie străbunilor!

Ziua-și croiește ,pe-nserate,

Cale de odihnă pentu-nnoptate

Și, în seara cuprinsă de vrajă,

Ghiurca a intrat de strajă,

La cetatea Bologa, din deal,

Domeniul lui Mircea-n Ardeal

Nori se întind pe dealuri,

Din fuioare toarse-n coșuri,

Ce au înnegrit paiele pe case –

Construite-n vremi demult apuse.

Peste vale al său frate
Face rondul de noapte,
La castrul de romani construit
– Şi Resculum de ei aşa denumit –,

Pe ruinele unei cetăţi dacice – străbune –,
În locul ce şi astăzi Gradişte-i spune.

Pe dealuri-s aprinse focuri
Din Piatra până-n Măguri.
Din munte până-n vale
Sună buciumul, cu jale,
Anunţând primejdie mare –

Dușmanii au călcat peste hotare.

În cetăţi e vânzoleală mare...
Se face, cu zor, aprovizionare.
Fierarii au încins focul cuptoarelor –
Fierul înroşit îl bat cu spor.

Se pun vârfuri la săgeţi, ascuțite,
Se ascut săbiile ruginite,
Se urcă ghiulele pe creneluri,
Ca să alimenteze gurile de tunuri –

Pe duşmani...să nu-i mai numeri!

Voievodul Gelu, abia sosit,
Oastea şi-a încartiruit.
A venit şi Craiul Munţilor
Cu moţii lui, să fie de-ajutor.

Privind cu admiratie cetățile
Falnice, cu ziduri inexpugnabile,
Îşi spun toţi în gândul lor:
Mulţumim străbunilor!

Turcii sunt acum pe val
Şi-au năvălit în Ardeal.
In drumul lor, spre Oradea Mare,
Doar aste piedici stau în apărare.

Scăldate-n soare,-n dimineţi,
Semeţe li se arată aceste cetăţi;
Acolo, sus, pe vârf de deal,
De strajă stau pentru Ardeal.

De pază-s la intrarea-n munţi, spre Săcuieu
Şi la intrarea Crişului în defileu.
Au ziduri groase–de bază –,
În vârfuri cu creneluri de pază,
Ce-n duşmani bagă groază.

Pentru duşmani nu-i bucurie
–O piedică în cale, spre câmpie–
Sub a lor stindard, semiluna,
Visează să cucerească Viena.

Otomanii, încrezători că-s mulţi, ca ciuma,
Crezând că astfel în ardeleni bagă spaima,
Spre cetăţi, buluc, dau năvala

– Ca la pomană, fără socoteală–,
Da-s primiţi „cum se cuvine”
Şi se-ntorc cu pantaloni-n vine.

Atacă turcii cu disperare,
– Sclipesc iatagane-n soare –

Crişurile-s, de luptători, o mare
Într-o crâncenă încleştare.

Din Silva seculară
– Ce cetăţile înconjoară–,
Nori de săgeţi zboară;
Fiecărui copac i se închină
– Ofrandă– un turc la rădăcină.

Tunurile-şi fac datoria
Şi răresc otomania.
Tamburinele bat retragerea,
Turcii “gustând” înfrângerea.

Au trecut zile, nenumărate,
Şi nu a căzut nici o cetate.
Paşa, în gând, înjură
Şi face spume la gură:
–Balcanii la picioare-mi pică
Şi mă împiedic de-o furnică?

Văzând că nu-i de glumit
–Ardeleni-s de neclintit –,
Ca să nu se facă de ruşine,
Paşa, la negocieri vine.

– La aşa viteji,îmi scot pălăria
Şi vă acord autonomia,
Dar, pe cei ce luptă doar în vis,
În paşalâc să-i transform am decis.

Stau ardelenii şi se sfătuiesc

Și, cu mare greutate, hotărăsc:
Într-o mare de otomanie
Mai bine nu poate să fie!
Şi, aşa, cu toată sila,
Pe învoială au pus ştampila,

......................................................................
Ce-a urmat, apoi, se ştie...

– E scris în cartea de istorie –
După cum povestea spune,
Nimic nu-i veşnic, și soarele apune:
De otomani s-a ales praful
Și alţi stăpâni le-au luat locul;
Pe Ardeal altă şi altă stăpânire,
Pe rând, altă şi altă asuprire!

Drept mulţumire, pentru ajutorul acordat,
Austriecii castrul l-au demolat.
Din ziduri au făcut pavele
Pentru zeci de kilometri de şosele.
Azi, pentua asfalt, sunt un pat trainic
Din Piatra până-n Panic...

Cu toată strădania străinilor
De a ne lua moștenirea străbunilor,
Fundaţiile pământul le-a ocrotit
În Gradişte, loc de la daci moştenit.

Cetatea Bologa a rămas, pe deal,
Un simbol al măreţiei pentru Ardeal.
Cele două cetăţi sunt, peste ani, o punte
Legând gloriosul ev mediu de surata antichitate.

Cu tot efortul străinilor,
Nu se uită faptele strămoşilor.
Li s-au săpat, în minte, urmaşilor,
Glorioasele pilde ale înaintașilor.

Amintindu-ne ce mare le-a fost vitejia,
Ne ridicăm, cu respect, pălăria
Şi spunem, cu toţii, în cor:
Glorie străbunilor!

MdRaesculum 25.09.2009