Geneza

Era,

Pe cand nu era:

Nici fiinţă, nici nefiinţă,

Nici neputinţă sau dorinţă

Şi nici şoapte,

Era doar noapte.

Un hău imens, fără sfârşit,

Al inexistenţei infinit.

Din infinitul neimaginat

Un fulger s-a înfiripat,

A străfulgerat in noapte și,-ndat,

Chip din umbra-i s-a format.

Astfel. din inexistentul și din soapte,

ÎNTÂIUL s-a creat, în noapte.

Din priviri a trimis raze,

Haosul să-l lumineze.

Astfel lumina s-a născut

În ziua întâia, de-nceput.

Sa nu rămână stingher,

A luat în mână un cer;

L-a colorat în clar-azuriu  

Şi-a pus stele pe el, în pustiu.

A muncit fără repaos.

A aruncat cerul în haos;

Stelele  au îmbrăţişat haosul

Şi-au creat universul.

A făcut o minune nouă.

În existenţă-s zile două.

A pus focul în stele,

Luminoase-s acum şi ele.

A creat apoi cu gândul,

Din Soare a desprins Pământul.

Şi-a îndreptat spre el suflul

Şi a înverzit uscatul

Din inimă-Şi a scos iubirea –

O minune nouă, omenirea.

Zile de minuni, înşesite ,

Cum spun scripturile sfinte.

Pentru creaţia-I – desăvârşită –

Urmate de odihna –  binemeritată

(Cu ziua a şaptea – odată)

            

 MdRaesculum 14.10.2009