Centura… şi cureaua lată

 

Domnul ne-a făcut

Din lut,

Frământat

Şi modelat.

Are pământul centură

O tură

Roată

Înfăşurată,

La tropicele, depărtate

Centură de castitate,

Pe zi să apere

De soare,

Pe noapte căldură s-adune;

Apără o goliciune.

Să fiu fălos, la o fată,

Cuţitul am pus în cureaua lată

Și am întins

 Cureaua,strâns,

Am cules,

De pe şes,

(Şperaclu ales)

Iarba fiarelor –

Deschizătorul lacătelor

Și-am deschis centurile,

Să ardă soarele

Mijlocul şi tropicele.

Am văzut –

Nevăzut;

Ochii mi s-au împăinjenit.

Am simţit –

Altădată nesimţit;

Căldura m-a înnebunit.

Am scos cuţitul – de-ndată –

Şi-am tăiat cureaua lată.

Centurile fermecate

Sunt nesigilate.

Le foloseşte fiecare

După împrejurare.

Centurile-s în natură

O linie imaginară;

Goliciunea-i tot pe afară!

MdRaesculum 04.OCT.2009