joi, 29 decembrie 2011

Myebook - Amprente temporale, volumul 1

Myebook - Amprente temporale, volumul 1



Horia


 

Horia a fost, şi-n veci este,
Crăişorul nostru de poveste.
Bisericile lui stau mărturie
Traiului nostru aici, pe veşnicie!

A lăsat prin munţi altare
Urmașilor, pentru închinare.
Lupta lui, a fost să fie,
Pentru eliberarea din robie.

Şi-a tocit opincile, la Viena,
– Sperând să aducă lumina –
Cerând împăratului slobozire
Pentru iobagi, de asuprire.

Au fost drumuri deşarte,
Românii n-au fost, la dreptate, parte.
........................................................
Aş face însă menţiunea:
- Din fabula “Toporul şi pădurea”-
Să n-aibă coadă al nostru frate,
Păduri să nu mai avem tăiate.

Să nu mai falsificăm istoria!
Că nu străinii ne-au ads robia;
Ne-a adus această asuprire
Neamul nostru,...la unire!
........................................
Lumină primind, de la Paris,
S-a trezit dintr-un urât vis
Europa-ntreagă și s-a decis:
Popoarele să-şi facă dreptate
(Sub sloganul:: “Libertate,egalitate,
fratenitate sau la moarte!”)
............................................
În setea poporului de libertate,
Horia a adunat frate cu frate
Sub gorunul falnic și a spus:
- Fraţilor, iobagi am fost îndeajuns!

Nu avem nimic mai sfânt
Ca traiul liber pe pământ.
Ridicând sabia spre soare:
- Libertate, fără împilare!

Au dărâmat cetăţi-închisori,
Simbolul puterii pentru împilatori,
Liber, fără graniţe să fie
Omul, la munte sau la câmpie.

Dar n-a fost să fie bucurie...
Frate vitreg, fără omenie,
L-a vândut pentru doi zloţi,
Azi neamu-i blestemat de toţi.
............................................
Şi aşa le scrise-n soartă:
Horia, Cloşca - traşi pe roată,
Crişan neantizat cu nojiţa,
Să nu-i ia duțmanul viața
...........................................
Sacrificiul lor n-a fost în zadar!
Ne-a lăsat cel mai preţios dar:
În libertate viaţa de şi-o petrece
Omul, nicicând nu trebuie să se plece.

MdRaesculum 09.02.2010


     


Glorie străbunilor!



Ziua-și croiește ,pe-nserate,
Cale de odihnă pentu-nnoptate
Și, în seara cuprinsă de vrajă,
Ghiurca a intrat de strajă,
La cetatea Bologa, din deal,
Domeniul lui Mircea-n Ardeal

Nori se întind pe dealuri,
Din fuioare toarse-n coșuri,
Ce au înnegrit paiele pe case –
Construite-n vremi demult apuse.

Peste vale al său frate
Face rondul de noapte,
La castrul de romani construit
– Şi Resculum de ei aşa denumit –,
Pe ruinele unei cetăţi dacice – străbune –,
În locul ce şi astăzi Gradişte-i spune.

Pe dealuri-s aprinse focuri
Din Piatra până-n Măguri.
Din munte până-n vale
Sună buciumul, cu jale,
Anunţând primejdie mare –
Dușmanii au călcat peste hotare.

În cetăţi e vânzoleală mare...
Se face, cu zor, aprovizionare.
Fierarii au încins focul cuptoarelor –
Fierul înroşit îl bat cu spor.

Se pun vârfuri la săgeţi, ascuțite,
Se ascut săbiile ruginite,
Se urcă ghiulele pe creneluri,
Ca să alimenteze gurile de tunuri –
Pe duşmani...să nu-i mai numeri!

Voievodul Gelu, abia sosit,
Oastea şi-a încartiruit.
A venit şi Craiul Munţilor
Cu moţii lui, să fie de-ajutor.


Privind cu admiratie cetățile
Falnice, cu ziduri inexpugnabile,
Îşi spun toţi în gândul lor:
Mulţumim străbunilor!

Turcii sunt acum pe val
Şi-au năvălit în Ardeal.
In drumul lor, spre Oradea Mare,
Doar aste piedici stau în apărare.

Scăldate-n soare,-n dimineţi,
Semeţe li se arată aceste cetăţi;
Acolo, sus, pe vârf de deal,
De strajă stau pentru Ardeal.

De pază-s la intrarea-n munţi, spre Săcuieu
Şi la intrarea Crişului în defileu.
Au ziduri groase–de bază –,
În vârfuri cu creneluri de pază,
Ce-n duşmani bagă groază.

Pentru duşmani nu-i bucurie
–O piedică în cale, spre câmpie–
Sub a lor stindard, semiluna,
Visează să cucerească Viena.

Otomanii, încrezători că-s mulţi, ca ciuma,
Crezând că astfel în ardeleni bagă spaima,
Spre cetăţi, buluc, dau năvala
– Ca la pomană, fără socoteală–,
Da-s primiţi „cum se cuvine”
Şi se-ntorc cu pantaloni-n vine.

Atacă turcii cu disperare,
– Sclipesc iatagane-n soare –
Crişurile-s, de luptători, o mare
Într-o crâncenă încleştare.

Din Silva seculară
– Ce cetăţile înconjoară–,
Nori de săgeţi zboară;
Fiecărui copac i se închină
– Ofrandă– un turc la rădăcină.

Tunurile-şi fac datoria
Şi răresc otomania.
Tamburinele bat retragerea,
Turcii
gustând” înfrângerea.

Au trecut zile, nenumărate,
Şi nu a căzut nici o cetate.
Paşa, în gând, înjură
Şi face spume la gură:
–Balcanii la picioare-mi pică
Şi mă împiedic de-o furnică?

Văzând că nu-i de glumit
–Ardeleni-s de neclintit –,
Ca să nu se facă de ruşine,
Paşa, la negocieri vine.

– La aşa viteji,îmi scot pălăria
Şi vă acord autonomia,
Dar, pe cei ce luptă doar în vis,
În paşalâc să-i transform am decis.

Stau ardelenii şi se sfătuiesc
Și, cu mare greutate, hotărăsc:
Într-o mare de otomanie
Mai bine nu poate să fie!
Şi, aşa, cu toată sila,
Pe învoială au pus ştampila,

......................................................................
Ce-a urmat, apoi, se ştie...
– E scris în cartea de istorie –
După cum povestea spune,
Nimic nu-i veşnic, și soarele apune:
De otomani s-a ales praful
Și alţi stăpâni le-au luat locul;
Pe Ardeal altă şi altă stăpânire,
Pe rând, altă şi altă asuprire!

Drept mulţumire, pentru ajutorul acordat,
Austriecii castrul l-au demolat.
Din ziduri au făcut pavele
Pentru zeci de kilometri de şosele.
Azi, pentua asfalt, sunt un pat trainic
Din Piatra până-n Panic...

Cu toată strădania străinilor
De a ne lua moștenirea străbunilor,
Fundaţiile pământul le-a ocrotit
În Gradişte, loc de la daci moştenit.

Cetatea Bologa a rămas, pe deal,
Un simbol al măreţiei pentru Ardeal.
Cele două cetăţi sunt, peste ani, o punte
Legând gloriosul ev mediu de surata antichitate.

Cu tot efortul străinilor,
Nu se uită faptele strămoşilor.
Li s-au săpat, în minte, urmaşilor,
Glorioasele pilde ale înaintașilor.

Amintindu-ne ce mare le-a fost vitejia,
Ne ridicăm, cu respect, pălăria
Şi spunem, cu toţii, în cor:
Glorie străbunilor!

MdRaesculum 25.09.2009

Geneza



Era,
Pe cand nu era:
Nici fiinţă, nici nefiinţă,
Nici neputinţă sau dorinţă
Şi nici şoapte,
Era doar noapte.

Un hău imens, fără sfârşit,
Al inexistenţei infinit.
Din infinitul neimaginat
Un fulger s-a înfiripat,

A străfulgerat in noapte și,-ndat,
Chip din umbra-i s-a format.
Astfel. din inexistentul și din soapte,
ÎNTÂIUL s-a creat, în noapte.

Din priviri a trimis raze,
Haosul să-l lumineze.
Astfel lumina s-a născut
În ziua întâia, de-nceput.

Sa nu rămână stingher,
A luat în mână un cer;
L-a colorat în clar-azuriu  
Şi-a pus stele pe el, în pustiu.

A muncit fără repaos.
A aruncat cerul în haos;
Stelele  au îmbrăţişat haosul
Şi-au creat universul.

A făcut o minune nouă.
În existenţă-s zile două.

A pus focul în stele,
Luminoase-s acum şi ele.
A creat apoi cu gândul,
Din Soare a desprins Pământul.

Şi-a îndreptat spre el suflul
Şi a înverzit uscatul
Din inimă-Şi a scos iubirea –
O minune nouă, omenirea.

Zile de minuni, înşesite ,
Cum spun scripturile sfinte.
Pentru creaţia-I – desăvârşită –
Urmate de odihna –  binemeritată
(Cu ziua a şaptea – odată)
            
 MdRaesculum 14.10.2009

Furnica


           
 Lui BOCpoc pentru postarea:
Casă de vânzare, să trec criza ( cochilie de melc!)

Luna este pe scăpătate…
Mi-am luat terhetiul îm spate;
M-aşteaptă o zi lumină
Ca să-l umplu, pân’ la ujină.

Un uriaş îmi iese în întâmpinare
Şi nu mai am loc pe cărare.
Îşi leagănă o antenă uriaşă!
Pisica Felix ar fi invidioasă.

Se întinde, fără grabă mare…
Unde i-o fi schimbătorul de viteze, oare?
Mă cuprinde o mare mirare;
Îşi poartă casa în spinare!

- Am scos casa la vânzare,
Să trec criza asta mare.

- Da’ ce te-a prins atâta grabă?
Mai bine pune-ţi mintea la treabă!
Antenele lui Felix nu-s mai de folos,
C-a dat cu ele în rahatul gros.

Cu antenele tale minunate
Scoţi din piaţă şi o (i)Realitate,
Şi,de le vopseşti în roz-bombon,
Trimiţi şi Cotoiul la tomberon.

Oricât de mare ar fi criza,
Nu supravieţuirea este miza!
Foloseşte-ţi mintea! Ce mai stai?
Şi nu te gândi numai la burdihai.

Amintiri,- o viaţă-ntreagă adunate-
Sunt ale sufletului tău- plinătate.
Aici au primit binecuvântarea sfinţilor
Sufletele minunate ale părinţilor.

Te-afunzi în amintiri de acasă,
Stând cu cei dragi la masă...
Când un dor mare te cuprinde:
Nu, casa părintească nu se vinde!

MdRaesculum ( Mircea de la Bologa) 06.05.2010
Notă: terheti (popular)=greutate
           ujină(popular) = înserare
burdihai (pop.) = burtă

Frumoasa mea



       (Rondel)

 Frumoasa mea, ca un vis,
Să-ţi cuceresc inima am decis.
La ţărmul speranţei am înălţat castele
-  Regina mea,- să domneşti în ele.

 In ochii tăi voi aduna stele
Şi-n braţe o grădină de lalele.
Frumoasa mea, ca un vis,
Iubirea pe inimă mi-ai scris

De-aş rămâne oglinda ochilor tăi albaştri,
Pulbere poate să mă-mprăştie printre aştri,
Să am cruda soarta a lui Itis...
Pe veci să fim împreună am promis,
Frumoasa mea, ca un vis.

Mdraesculum 26. 05. 2011/

http://www.youtube.com/watch?v=VtmRNryJV0c   Clik pe închide acest frame, pentru a ieși de pe Netlog

Fetiţa-păpuşă



 În vitrina sufletului mi se oglindeşte
Fetiţa păpuşă şi-mi şopteşte:
Mi-am pus imaginea în vitrină –
Pe scena vieţi-s doar o balerină.

De-mi dăruieşti o clipă din infinit,
În universul meu eşti bine-venit!
Voi renaşte din propria cenuşă –
Cu iubire inimi’-ți voi bate-n uşă.

Câmpul vieţii l-au umplut spectatorii –
Pe scenă doar noi vom fi actorii.
De ultimă şansă te agață,
Să joci marele tău rol în viaţă.

Să te scald în ochii mei albaştri...
Vom pluti în vals printre aştri.
Se vor îmbrăţişa în zbor fiorii –
In vârtejuri vom dansa cu norii.
  
MdRaesculum 24.03.2010