Adio, muză veche!

(Farsele soartei) M-ai atras într-o cursă, Cu mare abilitate întinsă; Din inima ta mi-ai picurat Suflet, am crezut înamorat. Din sufletu-ți gol, ofilit, Prea puțin,vai !, ai oferit ; Cu minciună l-ai înmulțit Și, ca un drog, mi l-ai dăruit Și, într-o doară,ca un joc, Mi-ai pus la inima foc – Vrând sa te distrezi bine – Și m-a mistuit și pe mine. Ma supun, vrăjit, ritualului: Tu dansezi in jurul focului Ce se înalță până la cer, Purtând și sufletul meu, stingher. A împrăștiat cenușa vântul Și a înnegrit tot pământul. Un fulg ți s-a așezat pe-o geană, Să vadă nepăsarea-n ochi-senină. L-ai aruncat, cu disperare, Și l-ai călcat în picioare. N-ai știut, muzo, fără cuget, Că îți calci propriul suflet. Stau și mă uit uimit: Asta-i muza ce m-a vrăjit, Ce mi-a spus că mă iubește Și acum mă părăsește? A fost doar un vis Și a rămas aici, scris. Adio, muză veche ! Caut muză...nepereche. MdRaesculum 30/31 iulie 2009